Sudul capitalei devine noul nord
Schimbare de pol magnetic in real estate - lipsit pana acum de proiecte imobiliare, sudul Bucurestiului devine noua tinta a dezvoltatorilor. Indiferent ca este vorba despre ansambluri rezidentiale sau centre comerciale.
"S-au facut multe investitii in nord si orasul s-a dus putin incolo... dar noi vrem sa-l aducem inapoi, sa-l echilibram... si speram ca o sa reusim“, spune Ionut Negoita, cel care si-a legat numele impreuna cu fratele sau, Robert, de construirea celui mai mare hotel din Europa Centrala si de Est, Rin Grand Hotel.
NUCLEUL VITAN. Considerat de multi o excentricitate imobiliara, hotelul de patru stele cu 1.500 de camere din zona Vitan, in care cei doi frati au investit peste 60 de milioane de euro, va fi in totalitate operational la sfarsitul acestui an, in momentul de fata fiind deschise doar 650 de camere. Saptamana trecuta, hotelul a gazduit o parte dintre participantii la Summitul NATO, dupa ce, in saptamanile anterioare, tot aici a avut loc o conferinta a ministerelor Educatiei din Uniunea Europeana. O alegere usor de inteles: pe langa capacitatea mare de cazare, hotelul dispune de nu mai putin de 36 de sali de conferinte – cea mai mare dintre acestea are o suprafata de 1.000 mp, de departe cea mai mare din Bucuresti. Transpuse in vanzari, toate acestea ar putea insemna pentru Rin Grand Hotel, estimeaza Ionut Negoita, o cifra de afaceri de 15 milioane euro.
Pionieri ai imobiliarului in zona de sud a Bucurestiului, fratii Negoita au mai construit in apropierea hotelului-gigant un complex de 560 de apartamente, ultimul lot din acestea urmand sa fie livrat in luna august. Terenul de sapte hectare pe care se afla Rin Grand Hotel si ansamblul de locuinte a fost cumparat in urma cu doi ani, cand pretul era de 50 de euro pe metru patrat. Acum, cei doi frati nu pot decat sa se felicite pentru alegerea facuta, Ionut Negoita explicand ca, intre timp, valoarea terenului a crescut de zece ori. Dupa cum la fel de inspirata a fost si decizia de a cumpara la inceputul anului trecut un alt teren, de 52 de hectare, situat la aproximativ patru kilometri de Rin Grand Hotel, pe care au inceput constructia unui ansamblu rezidential, de data aceasta de mari dimensiuni – 1.680 de apartamente care vor fi livrate anul viitor, a caror structura de rezistenta este finalizata in proportie de 80%. De remarcat ca 400 dintre aceste apartamente sunt deja contractate, la un pret de vanzare de 1.100 euro/mp, printre cele mai mici de pe piata.
„INVESTIM AICI“. In aceeasi zona, fratii Negoita si-au mai propus sa dezvolte si un proiect de tipul „one single building“, cu o suprafata construita de 140.000 mp, destinata birourilor, dar care va include si un mall cu o suprafata inchiriabila de 20.000 mp. Pentru a da si o dimensiune vizuala acestui proiect, Ionut Negoita il raporteaza la Rin Grand Hotel, a carui suprafata construita este de 90.000 mp, explicand ca valoarea totala ar putea ajunge undeva la 160 de milioane de euro.
Trecand de la cifre la strategiile de business din spatele lor, Ionut Negoita spune ca a decis sa investeasca impreuna cu fratele sau in zona de sud a Bucurestiului nu doar pentru ca se afla relative aproape de centru, dar si pentru ca aici exista „multe terenuri virane si poti face proiecte ca la carte, fara restrictii“. In plus, explica Negoita, trebuia dezvoltata zona din jurul Rin Grand Hotel, adaugand ca „vrem sa facem un complex de activitati, sa avem un nucleu in jurul caruia sa dezvoltam mai multe proiecte, asa cum se intampla si in cazul Proiectului Baneasa“. In aceeasi zona a Rin Grand – nucleului, fratii Negoita mai detin un al treilea teren, de 9,5 hectare, pe care spun ca vor incepe anul viitor constructia unui nou proiect rezidential, cu aproximativ 3.000 de apartamente. „Investim aici, si o sa vina si altii dupa noi“, spune pe un ton ferm Ionut Negoita, explicand ca, in acest moment, toate resursele lor financiare sunt concentrate in aceasta zona.
HIPERINVESTITII. Primii dintre acei „altii“ pomeniti de Negoita au si venit. Ceea ce in urma cu un an era limita de sud a Capitalei a devenit intre timp tinta mai multor investitori. Lantul de hipermarketuri Carrefour, de exemplu, va deschide in aceasta vara cel de-al saselea magazine din Bucuresti, in cadrul parcului comercial Vitantis, care este aproape lipit de Rin Grand Hotel. „Sudul Bucurestiului este o zona in care nu avem inca un magazin Carrefour, este o zona foarte populata si trebuia sa fim reprezentati si aici. Potentialul viitor al zonei este important, mai ales ca s-au anuntat foarte multe proiecte imobiliare pentru perioada urmatoare“, explica Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour, unul dintre motivele investitiei de aproximativ 12 milioane de euro in noua unitate cu o suprafata de vanzare de 4.000 mp.
Dezvoltat de fondul de investitii britanic Equest, proiectul Vitantis va fi gata in vara acestui an si va avea o suprafata inchiriabila de 37.000 mp, inclusiv o galerie comerciala cu 85 de magazine. In acest moment, parcul de retail este inchiriat in proportie de 75%, conform companiei de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield, iar printre ancorele sale se afla Carrefour, electroretailerul bulgar Technomarket si Praktiker – al carui magazin a fost inaugurat in 2006, odata cu finalizarea primei etape a proiectului.
MALLIMA. „Altii“ ar mai putea insemna si cateva centre comerciale de foarte mari dimensiuni – momentan, in partea de sud a Capitalei exista un singur mall functional: City Mall. Dupa mai multe schimbari de proprietar, City Mall este detinut acum de australienii de la APN/UKA Fund, care au platit 103,5 milioane euro pentru aceasta achizitie. Dezvoltat de Euromall, City Mall a fost cumparat in 2004 de un consortiu format din compania elena Jaguar Development si grupul israelian Villar, intr-o tranzactie de peste 20 de milioane de euro. Ulterior, mall-ul a fost vandut catre Victoria Holding, o companie controlata de actionari greci si britanici, care avea sa-l vanda anul trecut australienilor de la UKA/APN Fund. O serie de tranzactii care au ridicat la vremea lor semne de intrebare asupra succesului unui mall intr-o zona mai putin dezvoltata a Bucurestiului.
Acum insa, pentru urmatorii doi ani, in zona de Sud sunt anuntate mai multe proiecte de mall-uri, unele dintre ele aflate deja in diferite faze de dezvoltare – de remarcat si faptul ca acelasi City Mall a fost extins anul trecut, printr-o investitie de 13 milioane de euro, printre noile nume atrase aflandu-se lantul de supermarketuri Billa si retailerul de electrocasnice Domo.
In ceea ce priveste proiectele noi, in zona Pietei Sudului, bunaoara, se construieste Sun Plaza – cu o suprafata inchiriabila de 76.000 mp –, a carui deschidere a fost anuntata pentru inceputul anului viitor si care va avea printre ancore hipermarketul Cora, magazinul de bricolaj Bau-Max si magazinul de mobila Mobexpert.
O investitie de peste 100 milioane euro, Sun Plaza este dezvoltat de compania EMCT in parteneriat cu Sparkassen Immobilien, divizia imobiliara a Erste Bank.
SUDUL IRLANDEZ. Tot in sud se va construe si Parklake Plaza, cel mai mare mall din Capitala, dupa cum sustine developerul proiectului, compania irlandeza Caelum Development. Situat pe un teren de peste opt hectare, proiectul ar urma sa fie functional in 2010, incluzand, pe langa un centru comercial de peste 100.000 metri patrati, care va gazdui peste 500 de retaileri locali si internationali, si doua cladiri de birouri. In total, o investitie de circa 600 de milioane de euro, prima din Romania a companiei irlandeze. Rationamentul irlandezilor? „Piata de spatii comerciale din Romania este subdezvoltata. In Bucuresti exista doar 80 mp la 1.000 de locuitori, in timp ce in Budapesta cifra este de cinci ori mai mare“, spunea acum cateva luni, intr-o discutie cu MONEY EXPRESS, Thomas James Kearns, director Caelum Development.
Conform unor surse din piata, Caelum Development ar negocia cu portughezii de la Sonae Sierra vanzarea unui pachet de actiuni din Parklake Plaza. Contactat de MONEY EXPRESS, Jorge Morgadinho, Expansion Manager al Sonae Sierra, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat posibilitatea unei tranzactii, spunand doar ca „ne-ar placea sa cumparam Parklake Plaza, asa cum ne-ar placea sa cumparam si alte mall-uri din Bucuresti“. Deocamdata, Sonae Sierra, care detine 47 de mall-uri in Europa si America de Sud, a facut o singura achizitie in Romania, mall-ul River Plaza din Ramnicu Valcea, insa, spune Morgadinho, strategia Sonae Sierra este sa achizitioneze terenuri pe care sa dezvolte proiecte proprii. Pana acum, portughezii au cumparat doua terenuri, unul la Ploiesti si altul la Craiova, pe care vor construi doua mall-uri, investitia ridicandu-se la circa 300 mil. euro. Totodata, Sonae Sierra e in faza finala de achizitie a unui pachet de 50% din Arena Mall Bacau, ocupandu-se si de managementul centrului. Prioritar ramane insa Bucurestiul. Cu al sau sud.